Friday, October 21, 2016

Valeriu Moisescu

1 aprilie 1932 - 20 octombrie 2016

Valeriu Moisescu 
 face parte din promoţia de aur, care a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1956.
 La clasa de regie îndrumată de profesorul George Dem. Loghin, i-a avut colegi pe Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Mihai Dimiu, Sanda Manu, artişti care au produs ulterior mişcarea de reteatralizare a teatrului românesc.
Timp de patru decenii, la Teatrul de Stat din Galaţi (1956–1964), Teatrul de Stat din Oradea (1959–1961), Teatrul de Stat din Ploieşti (1961–1964), Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1964–1990), dar şi la Iaşi, Craiova, Sankt-Petersburg, a realizat peste 120 de spectacole, multe dintre acestea fiind astăzi repere ale spectacologiei româneşti.
În ultimii 35 de ani, s-a dedicat cu pasiune şi pedagogiei, fiind maestrul multor generaţii de regizori. A fost şeful catedrei de regie Teatru, scenografie, coregrafie din cadrul Academiei de Teatru şi Film (1991–2000).
A tradus şi a dramatizat, a publicat peste 200 de articole teoretice şi mărturii de creaţie. Din octombrie până în 1995 a avut rubrică permanentă în revistele „Teatrul” şi „Teatrul azi”, intitulată „Însemnări contradictorii”, ulterior publicate în volum la Editura UNITEXT.
Este iniţiatorul seriei de studii „Maeştri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului al XX-lea” din cadrul Centrului de cercetări, studii şi experimente teatrale „Crin Teodorescu” al UNATC „I.L. Caragiale”.
În 1998, a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. 

Persistenta memoriei 


Wednesday, August 17, 2016

Alone With Everybody - Charles Bukowski












'the flesh covers the bone
and they put a mind
in there and
sometimes a soul,
and the women break
vases against the walls
and the men drink too
much
and nobody finds the
one
but keep
looking
crawling in and out
of beds.
flesh covers
the bone and the
flesh searches
for more than
flesh.

there's no chance
at all:
we are all trapped
by a singular
fate.

nobody ever finds
the one.

the city dumps fill
the junkyards fill
the madhouses fill
the hospitals fill
the graveyards fill

nothing else
fills.'

Alone With Everybody - Charles Bukowski

Saturday, August 13, 2016

Royal funeral for Romania's Queen Anne


Queen Anne of Romania 
 (Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite of Bourbon-Parma,
18 September 1923 – 1 August 2016
 was the wife of former king Michael I of Romania.

A royal funeral takes place in central Romania on Saturday.
Anne of Romania will be buried at Curtea de Arges. A day of mourning has been declared in both Romania and Moldova, and flags will fly at half-mast. She died in hospital in Switzerland on 1 August, aged 92. 



 Photograph: Andreea Alexandru/AP

https://en.wikipedia.org/wiki/Queen_Anne_of_Romania



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...